Pentru “filozofi”

Vocea interioara – Glasul nostru bun
De ce?
Exista sau nu exista Dumnezeu?


Vocea interioara – Glasul nostru bun

Dragi copii,

Cei mai multi dintre voi ati avut de destule ori prilejul sa va laudati in gand :

- Ia te uite ce frumos am scris astazi in caiet! Si n-am facut nici o eroare!

sau

- Ce bine imi pare ca magazinul de paine este aproape si pot sa-mi ajut parintii ducandu-ma eu sa cumpar paine.

sau

- Ce bine ca azi n-am mai trandavit in pat prea mult si am avut timp sa mananc linistit micul dejun. Acum, la scoala, ma simt grozav de bine!

sau

- Ce bine ca am luat la scoala doua mere, iar nu doar unul, pentru ca uite, prietenul meu iar si-a uitat acasa sandwiciul si am putut sa-i dau eu un mar.

Si asa mai departe.

Ei bine, aceasta este vocea noastra interioara, glasul nostru bun, care ne ajuta foarte mult daca suntem destepti si nu-i radem in nas. Vocea noastra interioara este un prieten de nadejde : daca n-o exilam intr-un colt intunecat, ea va stii sa ne aminteasca la timp sa nu uitam acasa abecedarul ori caietul de teme, sa nu uitam la scoala caciulita, sa nu trecem prea aproape de cainii strazii pentru ca, nefiind ai nostri, nu stim cat de prietenosi sunt in realitate, ori sa ne aminteasca unde este cosul de gunoi atunci cand avem in mana vreun rest care nu se recicleaza.

Nu este intotdeauna usor sa ascultam de glasul nostru bun, acela care ne indeamna intotdeauna la bine, niciodata la rau. Deseori, glasul strengar al pezevenghiului din noi este mai aproape, il auzim mai clar.

- Hai sa ne jucam, jupane. Ne-om face lectiile si dupa aia!

- Te rog frumos, copile drag, sa facem intai lectiile, ca ne vom juca mai frumos dupa aceea, nemaiavand nici o grija,

spune glasul cel bun. Dar daca noi ne concentram atentia asupra glasului strengar, abia daca mai auzim glasul bun.

Ce este mai greu e ca ambele glasuri sunt ale noastre, noi alegem daca vrem sa fim cuminti ori tinem mortis sa fim obraznici, amagindu-ne apoi ca noi nu avem nici o vina ca lucrurile au iesit cum au iesit.

E greu sa fii un adevarat un glas bun. Fiindca nu orice persoana stie sa fie buna cu sine chiar si cand este rea, cand a facut rautati mai mari sau mai mici. Dar, daca lasi forta binelui sa-ti dea putere, poti fi un glas bun de nadejde :

- Copile drag, nu este nimic pierdut pentru totdeauna. Sigur, ati spart geamul vecinului, nu este un lucru de lauda. Dar acum, duceti-va repede la vecin si spuneti-i: Domnule, ne pare foarte rau ca v-am spart geamul. Ne jucam si noi cu mingea, ca lectiile le-am terminat déjà si sportul e bun, ne ajuta sa crestem mari si sanatosi. O sa punem mana de la mana sa adunam cat trebuie pentru un alt geam si, daca ne lasati, venim si noi cu dumneavoastra cand va duceti cu tocul ferestrei la geamgiu, sa va ajutam sa strabateti drumul mai usor, mai ales la intoarcere, cand geamul s-ar putea sparge iar. Sa nu va suparati pe noi, nu avem nici noi un loc de joaca mai bun, in apropiere, ca ne-am duce acolo.

Dar, daca esti neinspirat si nu prea istet, s-ar putea sa te tenteze glasul rau :

- Baiete, sterge-o repede sa nu te vada vreun vecin, ca asa o sa faca si ceilalti colegi de joaca.

- Nu e bine, dragul meu, si tu stii asta, nu esti atat de mic incat sa nu sti. De ce sa alegi sa ramai cu o piatra pe inima ? Fiindca acest lucru nu este fara consecinte : incet-incet inima ti se impietreste de tot si – crede-ma pe mine, glasul tau bun -, nimic mai rau nu i se poate intampla unui om, decat sa ajunga sa aiba o inima de piatra. Cum se va purta el cu copiii lui ? Cum se va purta el cu mama copiilor lui ? Tu nu vezi ce mare este miza ? Si pentru ce ? Pentru o prostioara, acolo, de copil, o minge scapata intr-un geam. Nu e inca tarziu sa-i spui mamei ce ai facut si sa o rogi sa te ierte si sa duca dumneaei vecinului banii de geam. Dar hai sa punem ca nu vrei s-o necajesti pe mama, ca si asa abia o scoateti la capat cu banii – desi, daca-i spui adevarul, mama n-o sa fie niciodata necajita prea tare pe tine -, aduna-ti repede colegii de joaca si duceti-va macar si acum la vecin (dar in ruptul capului sa nu te duci singur) si rugati-l sa va pasuiasca, fiindca o sa aduceti banii de geam incet-incet, pe masura ce ii economisiti din banii pe care ii primiti uneori de la parinti, ca probabil nu sunteti destul de mari pentru a primi periodic o mica suma pe care sa o gestionati singuri cat puteti voi de bine. Ai sa vezi, totul se va rezolva. Ajunge sa vrei sa fie bine, ajunge sa asculti de glasul tau bun.

Nicoleta Rogobete, preşedintele Asociaţiei „Prin Joc Spre Învăţătură”

 


De ce?

De ce am aflat atât de târziu că reperul de performanţă nu este zecele din catalog, ci mulţumirea că expunerea, teza, rezultatul examenului coincid sau chiar depăşesc efortul nostru pentru a le realiza.

De ce învăţăm atât de greu regulile de bază ale unei dezbateri de calitate: concizia, pertinenţa, curtoazia.

De ce excesul este mai valorizat decât absenţa lui, moderaţia voluntară, viaţa cu măsură, armonia?

De ce la orice “împărţeală” vrem mereu partea leului, în loc să ne gândim că celălalt are şi el exact aceleaşi drepturi, iar “împărţeala” ar trebui făcută frăţeste, adică în mod egal, sau măcar – dar de ce spun eu măcar, poate chiar în primul rând – după contribuţia fiecăruia la realizarea “plăcintei”?

De ce credem că patronul are voie să facă ce vrea el în firma sa, când – de la Weber citire – trebuie făcut ce este mai bine pentru firmă, deci în primul rând ce este mai bine pentru cei care justifica existenţa ei (a firmei). In ideal, acestia ar trebui sa fie clientii. Nu, nu toti detinatorii de drepturi !

De ce nu ne asumăm riscul de a spune ce credem ori de câte ori suntem in dezacord cu şeful, colegul, soţul, fratele, interlocutorul nostru – dar desigur, calm, civilizat şi cu argumente intemeiate – preferând să ne înnegrim sufletul cu mocneala frustrării?

De ce credem că o diplomă este mai valoroasă decât o meserie folositoare, pe care ne-ar plăcea poate să o practicăm?

De ce, de câte ori ni se face o observaţie, sărim ca arşi să ne explicăm în loc să ne gândim la fracţiunea de întemeiere a acelei observaţii?

De ce nu învăţăm copiii încă de mici că a mânca zahar “gol” este o prostie, când ciocolata cu 65-70-75% cacao este chiar folositoare şi am putea mânca în fiecare zi chiar si 20 grame cu consecinţe exclusiv pozitive?

De ce credem că este necesar să forwardăm toate “prostioarele” ? Si să mai si adăugam vindicativul Dacă nu îl retrimiţi in următoarele 5 minute, o sa te calce pisica neagră ori “mai pozitivul“ Dacă îl retrimiţi la cinci prieteni, o sa castigi un million, luna viitoare. Dacă îl retrimiţi la zece prieteni, ti-a pus Dumnezeu mana in cap pentru totdeauna.

De ce credem că merită să facem tot ceea ce ne cere gaşca doar pentru a continua să-i aparţinem, chiar şi atunci când ştim bine că ceea ce ni se cere nu este un lucru pe care l-am face de bună voie?

De ce suntem fatalişti şi credem că jocurile sunt făcute, că nu mai avem nici o scăpare din situaţia în care ne găsim şi că trebuie să continuăm să fim gangsteri, hoţi, mincinoşi pentru tot restul vieţii, o dată ce am făcut o greşeală “fatală“?

De ce credem că este mai bine să fim iubiţi necondiţionat decât să iubim fără nici o aşteptare?

De ce credem că bogaţia, frumuseţea şi chiar inteligenţa sunt mai presus decât bunătatea?

De ce avem nevoie de un coach personal când am putea face apel la guru-ul care sălăşuieşte în noi, la înţeleptul care ar şti ce este de făcut dacă lacomul, fricosul, arivistul din noi nu i-ar pune lacăt la gură?

De ce credem că suntem mai buni decât ceilalţi şi că noi ne vom putea opri din fumat ori din consumat droguri, deci chipurile nu ar fi nici un risc dacă am ceda tentaţiei de a “vedea cum este“?

De ce credem că neantul este de preferat vieţii acesteia, doar pentru că trecem printr-o mare negură, fără să ne gândim la durerea uriaşă pe care am lăsa-o în urma noastră?

De ce basculăm între o modestie nejustificată şi o păcătoasă vanitate, şi ajungem atât de târziu să ne simţim bine în pielea noastră?

De ce ne convingem atât de tarziu că avem şi noi ceva de spus, că stă şi în puterea noastră să facem ceva semnificativ ?

De ce spunem Da la orice solicitare deşi, dacă ne-am gândi bine, am şti că nu vom putea să ne ţinem promisiunea?

De ce ne batem joc de planetă?

De ce, obosiţi fiind, tragem de noi cu şi mai multă înverşunare în loc să ne oprim pentru a ne odihni şi a relua apoi lucrul mai cu spor?

De ce avem urechile mai deschise spre complimente, în loc să pescuim sugestiile constructive?

De ce nu învăţăm să rupem lanţul răzbunării?

De ce nu zâmbim mai des?

De ce ne plângem mereu în loc să facem ceva susceptibil de a îmbunătăţi situaţia? Credem oare că celălalt o să facă el acest efort în locul nostru?

De ce nu ne dăm seama că orice vorbă urâtă este o lacrimă în plus pe pământ?

De ce lăsăm să moară speranţa?

De ce suntem mai tentaţi să criticăm cu superioritate, decât să ajutăm prieteneşte?

De ce suntem creduli?

De ce ne este atât de greu să spunem “Mulţumesc”, “Te rog”, “Te iert.”

De ce ne este atât de greu să fim ordonaţi şi preferăm să ne spunem că este semn de creativitate artistică?

De ce ne place să amânăm lucrurile la nesfârşit?

De ce ne grăbim?

De ce votăm la întâmplare?

Nicoleta Rogobete



Exista sau nu exista Dumnezeu?

Dragi copii,

Poate ati aflat deja, nimeni nu poate proba cu certitudine nici ca Dumnezeu exista, nici ca Dumnezeu nu exista. Cei mai buni dintre noi credem ca El exista. Dar exista si multi oameni buni, intelepti, de buna credinta, care cred ca Dumnezeu nu exista. Insa nici cei dintai nici cei din urma nu pot afirma cu indreptatire ca stiu ei sigur ca Dumnezeu exista. Ori ca stiu ei sigur ca Dumnezeu nu exista. Fiindca nu pot aduce proba materiala a acestui lucru. De fapt, savantii au demonstrat ca … Nu se poate demonstra ca Dumnezeu exista si, de asemenea, Nu se poate demonstra ca Dumnezeu nu exista.

Un intelept numit Pascal, a propus un Pariu : spuneti-va ca Dumnezeu exista si actionati in consecinta, fiindca daca n-o faceti si Dumnezeu nu exista, nu vi se intampla nimic, dar nici nu castigati vreo branza ; in schimb daca n-o faceti si Dumnezeu exista, va dati seama ca ratati eternitatea ? De ce ati risca un lucru atat de mare, numai fiindca sunteti comozi si nu vreti sa faceti niste lucruri atat de simple ca :

- Sa va faceti intotdeauna temele, sa va ajutati mamicile, taticii, surorile si fratii mai mici, sau chiar pe cei mai mari, pentru ca si cel mic il poate ajuta pe cel mare, nu in toate lucrarile, dar nu in putine lucrari.

- Sa nu trandaviti in pat cand e ora de sculare, fiindca trebuie sa aveti timp sa mancati bine dimineata, pentru a va simti grozav la scoala, si sa aveti energie pentru a ajuta un coleg sa-si termine tema in recreatia de dinaintea orei, precum si sa raspundeti corect la intrebarile doamnei profesoare si s-o bucurati ca uite mai este cineva care si-a facut tema si a si inteles ceea ce a predat dumneaei pana acum.

- Sa nu va culcati pe o ureche « ca voi stiti toate acestea inca de dinainte de a incepe scoala ». Foarte bine daca stiti o parte, dar nu va ganditi ca nu toti copiii din clasa au avut minunatii vostri parinti si bunici, care v-au invatat sa cititi, poate chiar sa si socotiti pana la 10, pana la 20, pana la 100, cine stie. Credeti ca nu mai este nimic de facut ? Pai, daca scoala limiteaza cunostintele si abilitatile pe care le cere de la clasa, nu este pentru ca aceste cunostinte si abilitati sunt suficiente, ci doar pentru ca ele sunt absolut necesare pentru a putea intelege ceea ce urmeaza. Dar, daca puteti sa mergeti mai departe, nu e pacat sa trageti chiulul ? Invatati si ceea ce nu vi se cere chiar acum. Pentru ca nici mai tarziu nu va fi timp pentru a vedea la clasa tot ceea ce o persoana de varsta voastra ar putea sa faca si sa stie. De exemplu sa reflecteze la felul cum am putea schimba in bine lucrurile nepotrivite din jurul nostru. Daca sunteti un copil mai avansat decat ceilalti colegi de clasa (in ceea ce priveste scrisul si cititul, vreau sa spun), sa nu credti ca asta este tot. Este intr-adevar mare lucru, si va felicit pentru aceasta, dar de ca sa va opriti aici ? Sunt atat de multe lucruri minunate are abia asteapta sa le descoperiti, dar nu au picioare sa vina ele la voi, mergeti voi la ele. Sa vedeti ce frumoasa o sa fie intalnirea!

- Sa cereti ajutorul mamei, tatei, doamnei invatatoare, doamnei lector care vine sa se joace cu voi, sau chiar si numai ajutorul unui frate, unei sore, unui coleg de clasa, ori de cate ori nu intelegeti ceva sau ati vrea sa realizati ceva si aveti nevoie de un partener, de o echipa.

- Sa invatati sa fiti vigilent fara sa deveniti insa din cale-afara de fricos. Protrejati-va si pe voi si pe prietenii vostri, pentru ca din pacate mai exista si predatori, dar in general, lumea e frumoasa, oamenii sunt buni, voi aveti puteri mult mai mari decat credeti, mai ales cand sunteti in grup unit. Mai ales cand aveti intelepciunea de partea voastra. Stiti voi ca o micuta englezoaica de 10 ani a salvat viata multor oameni de pe o plaja care urma sa fie biciuita de un tzunami ? (tzunami este un val urias) Pentru ca mamica ei a strigat tare catre toata plaja : «oameni buni, fata mea este premianta la scoala si este un copil exceptional, nu inventeaza, spune ca a invatat la scoala ca atunci cand se retrag mult de tot apele, urmeaza sa vina un val urias, care doboara nu numai oamenii intalniti in cale, dar si case mai mici, masini, copaci. Sa fugim repede undeva la inaltime, ca poate ne ajuta Cel de Sus si scapam cu viata.» Au scapat. Iar fetita, precum si profesoara care a avut inspiratia de a preciza si acest aspect la ora, au fost chiar decorate. Cat despre micuta, ea va ramane pentru totdeauna « ingerul plajei », mai ales pentru cei scapati cu viata datorita ei.

Si voi puteti sa fiti ingerul pazitor al cuiva ! Incepeti prin a fi propriul vostru inger pazitor. Este asa de amuzant !

Nicoleta Rogobete, preşedintele Asociaţiei „Prin Joc Spre Învăţătură”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>